Întâmplarea pe care tocmai urmează să o citești a avut loc. Sau nu?: Cine știe? De fapt, ce importanță are?
Cătălin e un tip de aproape 45 de ani, implicat în foarte multe proiecte pentru tineri. Sigur, aș fi putut să-l numesc în toate felurile (Gheorghe, Cazimir, Ion, Cezar, Samir ori Caius), oricum ai fi zis că mă descriu pe mine, așa că am zis să economisesc ceva timp.
Unul dintre aceste proiecte este un program de mentorat susținut la un centru pentru tineri care provin din familii defavorizate. În acest centru există o tânără genială. Are idei și concepții care o poziționează mult peste vârsta și experiențele ei.
Atelierul de astăzi este despre relația de cuplu, cu suișurile și coborâșurile ei. Ca orice atelier de acest gen, începe timid cu câteva considerații generale care au ca singur scop, spargerea gheții. După 10-12 minute, hai, maxim 15, au început să răsară întrebările alea care contează.
M, fata genială (aș fi putut să-i dau numele real sau un nume oarecare), a început să se ”încălzească”. Întrebările ei erau din ce în ce mai specifice.
-Cătălin, am o nelămurire care mă roade.
-Te rog, i-am spus cu inima cât un purice.
–De ce bărbații se satură de căsnicii?
(Ptii, în ce m-am băgat… Nu puteam să merg și eu la d’alea cu leadership, antreprenoriat sau comunicare?)
-M, cum ai ajuns la concluzia asta?
-La noi în familie avem 3 cazuri. Tata, fratele meu și unchiul. Toți trei și-au părăsit soțiile după mai bine de 15 ani de căsnicie. De ce fac bărbații asta?
Nu știu cum să explic asta din punct de vedere medical dar am simțit cum stomacul mi se transformase într-o alună și se afla undeva între tibie și peroneu.
-M, înainte de toate, nu doar bărbații fac pasul ăsta. Ce-i drept, ei sunt majoritari.
-Bine, să vorbim despre ei dacă tot sunt majoritari!
(Da’ și tu ești bou, Cătălineeeeee! De ce peștii mei te bagi acolo?)
-OK [???]. Ce, mai exact, te frământă?
-De ce bărbații își iau lumea-n cap? De ce tata, frate-miu și unchiul au plecat de acasă? Soțiile lor sunt gospodine desăvârșite, au grijă de ei, de casă, de copii. De ce?
-Vezi, M… uneori ajungi să te saturi haina pe care o porți zilnic. Vrei o haină nouă, sclipitoare…
-Adică asta suntem noi? Haine vechi?
-Nu asta am spus, nu te aprinde așa.
-Ba exact așa ai spus.
-Bine, să lăsăm haina. Să vorbim direct despre oameni. Bărbații sunt total diferiți de femei în unele privințe. Ei au nevoie de ”vizual”. Asta îi validează în unele cazuri. Ei nu sunt înzestrați nativ cu empatie. Sigur, unii reușesc să se educe, fac eforturi, însă e vorba de foarte puțini.
-Așa…
-După 15-20 de ani de la căsătorie, uneori și după câteva nașteri, femeia nu mai arată la fel. De aici pleacă multe. Sigur, nici bărbații nu mai sunt ca-n primul an de căsnicie.
-Exact! Femeile de ce nu se plâng?
-Păi tocmai datorită diferențelor de comportament. Pentru femei familia reprezintă totul. Din punctul ăsta de vedere, bărbații nu au evoluat semnificativ. Ei încă se mai cred vânători, încă mai…
Și a urmat un șir de analogii care prindeau la M la fel de mult precum se udă o gâscă. Sau rață, e tot aia. Simțeam că rămân în pană de idei. Și zău, că nu mi se întâmplă des. Când… s-a întâmplat!
-M, văd că nu mă fac înțeles. Uită tot ce ți-am zis până acum. Știi ce se întâmplă cu bărbații de care aminteai? Este ca la unii români din diasporă. Nu toți, doar o parte. Ăștia, după ce ajung în țări mai civilizate, mai sănătoase economic ori social, încep să se uite strâmb la România. Nu le mai place aici, îi deranjează orice. Cumva, are sens. Ei locuiesc la mai bine.
-Păi… și ce legătură există?
-România e soția. Puțin ridată, cu sânii ușor căzuți, îmbrăcată mai modest, după posibilități, Coane Fănică. Țara care i-a adoptat este mai aranjată, are sâni fermi, e machiată mai mereu și bine îmbrăcată. Mult mai atractivă. Acum m-am făcut înțeles?
-Ahaaaaaa, deci asta era! Da, acum îmi este clar. Deci, asta era…
Și a plecat pe de o parte mulțumită că a înțeles. Cu toate astea, tinerei și genialei M i se citea mâhnirea pe chip.
Încă o dată, nu mai bine mergeam la d’alea cu leadership și comunicare?
🙁